Inundaţii locale se pot produce joi, până la ora 21.00, pe afluenţii mici ai râului Bistriţa, în sectorul staţiei hidrologice Broşteni - acumularea Izvorul Muntelui, pe Grinţieş, pe afluenţi mici de pe cursul inferior al Bistricioarei, precum şi în bazinele superioare ale râurilor Ozana şi Cracău, aferente judeţului Neamţ, potrivit avertizării cod galben transmise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, scrie Mediafax.
Avertizarea a fost emisă ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore şi a celor prognozate, pe râurile vizate fiind posibile creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de atenţie, a precizat sursa citată.
Potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, până joi, la ora 21.00, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30-40 de litri pe metru pătrat. În cursul zilei de joi, vor fi ploi şi vijelii cu precădere în Transilvania, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi local în Oltenia.