„Este din nou un moment foarte greu pentru comunitatea noastra. Chiar daca deocamdata resimt acest lucru in primul rand cei care se infecteaza si ajung la spitale cu forme severe de boala, numarul acestora a inceput sa fie din ce in ce mai mare in ultimile zile si deja depaseste capacitatea spitalelor. Iar aceasta nu este o gluma sau o exagerare!!!
Ceea ce poate sa urmeze ne va afecta deja pe toti (personal, pe membri ai familiei, pe prieteni sau cunostinte), daca nu contribuim fiecare dintre noi in perioada imediat urmatoare la scaderea transmiterii virusului, astfel incat sa diminuam cat mai mult numarul celor care se infecteaza si automat si numarul celor care ajung sa necesite spitalizare.
Multi dintre d-voastra nu realizeaza inca in ce situatie reala ne aflam si faptul ca suntem, din nou, in al 12-lea ceas.
Din cauza contagiozitatii mari a tulpinei Delta, cresterea numarului de noi cazuri este mult mai rapida acum fata de celalalte 3 valuri pandemice, astfel ca, in decurs de mai putin de o luna de zile, sectiile de terapie intensiva si sectiile Covid din spitale s-au umplut.
Din observatiile noastre concrete de pana acum, persoanele vaccinate fac foarte rar forme severe sau critice de boala, care sa necesite internare in sectiie de terapie intensiva si mai ales in situatia unei patologii importante asociate. Persoanele nevaccinate fac mult mai frecvent forme severe de boala.
Astfel ca, la ora actuala, in spitalul Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie V. Babes Timisoara, la terapie intensiva sunt internati numai pacienti nevaccinati, iar pe sectiile Covid-19, 95% sunt pacienti nevaccinati, noi internand numai formele severe, care necesita oxigen cu debit mare.
Insa, din cauza ritmului mult mai mare de infectare decat in celelate valuri pandemice si a formelor mai grave, nu putem externa pacientii atat de repede pe cat ne vin alte noi cazuri.
Acum, Sectiile de Boli Infectioase care interneaza cazurile Covid-19 sunt pline si lucram la capacitate maxima. Tocmai s-a deschis inca o sectie de 34 de paturi in Clinica de Pneumologie, pentru forme severe de preterapie, dar si acestea se vor ocupa in circa 2 zile, iar alte posibilitati de extindere nu avem.
Celelalte spitale suport sunt si ele aproape pline, iar unele dintre acestea nu au posibilitatea sa interneze forme severe, ci doar moderate, deoarece nu au capacitatea de a administra oxigen cu debit mare. in Italia, in urma cu 1 an si jumatate, in momentul cand sistemul sanitar a fost coplesit si nu au mai avut capacitate de internare, mortalitatea prin aceasta boala a crescut de la 3-4% cat era in medie in acea perioada, la peste 13%, ceea ce este foarte grav!!!
Conform statisticilor internationale, din tarile cu rata mica de vaccinare (cum suntem si noi), se poate ajunge ca 10% din cazuri sa evolueze sever si peste 3% sa decedeze. Aceasta inseamna ca la un numar zilnic de peste 7000 de cazuri la nivel national, putem avea zilnic un numar de 700 cazuri care pot evolua sever si care ar necesita internare in sectii specializate. Daca nu facem ceva concret, pe ritmul actual de crestere, evaluarile specialistilor epidemiologi arata ca putem atinge destul de repede 15.000 de noi cazuri pe zi. Unde vor intra toti acei pacienti cu forme severe si critice?
De fapt, la ritmul actual de cazuri noi si de cazuri grave, niciun sistem de sanatate din lume nu va putea face fata. Oricat incercam sa mai crestem numarul de paturi, se vor epuiza si acestea foarte repede.
Singura solutie viabila este sa reducem rapid rata de infectare in comunitate, altfel vom urma si noi exemplul tragic al Italiei, de la inceputul pandemiei!!!
In Timisoara si in Arad, cu ajutorul platformei Pandemic Controller ce conecteaza medicii de familie cu Spitalul Victor Babes sau cu Spitalul Judetean din Arad pentru a-i ajuta in tratarea pacientilor ramasi la domiciliu si prin proiectele “Oxigen pentru Timisoara” si “Respiram impreuna”, prin care se ofera concentratoare de oxigen pentru acasa, mai putem salva si alte vieti, dar tot nu va fi suficient.
Am prezentat toata situatie pentru ca este cat se poate de reala si putini constientizeaza gravitatea ei.
Motivele pentru care s-a ajuns aici sunt si acestea destul de cunoscute si evidente: rata scazuta de vaccinare (1) si renuntarea la respectarea unor masuri minime de protectie (2) din partea multora.
1. Rata de vaccinare
Din toate statisticile internationale, in tarile cu un procent mare de vaccinare (peste 60%) in special in randul persoanelor vulnerabile, chiar daca numarul de cazuri noi a fost (sau inca este) in crestere si acolo din cazua tuplinii Delta, numarul de pacienti cu forme severe sau critice este mult mai mic comparativ cu valurile anterioare, cat si numarul de persoane decedate. Iar acesta este, de fapt, cel mai mare castig, atat pentru cetateni, cat si pentru sistemele medicale!!!
2. Masurile de protectie
Faptul ca avem inca mult prea putine persoane protejate (prin vaccin sau boala si vaccin), in special in randul batranilor sau al persoanelor cu factori de risc, suprapus cu renuntarea la aproape orice masura de protectie peste vara (distantare, masca, dezinfectare etc) a reprezentat un teren mai mult decat favorabil pentru circulatia foarte rapida a variantei Delta la noi, cu un numar din ce in ce mai mare de cazuri.
Poate vor spune unii ca ei nu patesc nimic, deoarece ei au trecut prin boala. Trebuie sa le spun ca nu sunt foarte bine protejati si ca am avut forme severe la pacienti trecuti prin boala, chiar daca nivelul de anticorpi era inca bun.
Din datele de pana acum, cei mai protejati sau dovedit a fi pacientii trecuti prin boala si vaccinati, cat si cei netrecuti prin boala, dar vaccinati cu schema completa, in sensul in care foarte rar fac forme severe si au risc foarte mic de deces. in aceste cazuri mentionate mai sus, va spun clar si raspicat: aveti RISC FOARTE MIC Sa FACEtI FORMa SEVERa DE BOALa sau DE DECES. Acesta este marele avantaj si cheia in aceasta boala, poate fi diferenta intre viata si moarte!
Nu inseamna ca persoanele vaccinate sau trecute prin boala nu mai pot contacta din nou virusul sau ca nu pot transmite virusul ( chiar daca in masura mai redusa). in acest caz, asa cum explicam, pentru ei riscul unei forme grave este foarte mic, dar sa nu uitam ca daca au in preajma persoane nevaccinate (familie, prieteni, colegi de serviciu etc) carora le transmit boala, pentru acestea riscul poate fi major!!
Asadar, inclusiv persoanele trecute prin boala si/sau vaccinate trebuie sa respecte masurile de protectie (distantare, masca) pentru a diminua circulatia virusului si transmiterea lui, in special catre cei nevaccinati. Este evident si inca o dovada de responsabilitate si solidaritate!
Dar, revin si spun ca, in situatia in care deja ne aflam acum, cel mai important lucru, care poate ajuta la modul concret, este sa incetinim cat mai repede si cat mai mult circulatia si transmiterea virusului in comunitate, iar aceasta presupune cateva actiuni la nivel personal, mai ales pentru urmatoarele 30 de zile, pentru fiecare dintre noi, prin constientizarea situatiei grave in care ne aflam (si care poate deveni dramatica) si prin RESPONSABILIZARE PERSONALa, indiferent daca sunteti nevaccinati/vaccinati sau trecuti prin boala :
• evitati intalnirile care nu sunt neaparat necesare, evitati locurile aglomerate de interior sau de exterior
• purtati masca in toate locurile inchise (aerisiti-le frecvent), cat si in cele deschise mai aglomerate si pastrati o distanta ce cca 2 metri fata de alte persoane
• spalati-va pe maini si dezinfectati suprafetele la care au avut acces si alte persoane
• daca aveti simptome, cu atat mai important este sa nu mergeti in comunitate, sa va testati, iar daca testul este pozitiv pentru covid-19, sa luati imediat legatura cu medicul d-voastra de familie
• vaccinati-va, daca nu ati facut-o pana acum, este cea mai puternica arma pe care deja o avem la dispozitie, chiar daca obtinerea imunitatii dupa vaccinare incepe sa se formeze dupa 14 zile de la prima doza si devine protectoare dupa 1-2 saptamani de la a doua doza. Cu cat mai repede, cu atat mai important pentru evitarea unor posibile forme grave ulterioare.
As dori sa mai insist pe un aspect foarte important: recunoasterea cat se poate de rapida a simptomatologiei care poate sugera boala covid-19. Va readuc aminte simptomele uneori banale, ca la o simpla raceala, care ar trebui sa va ridice semne de intrebare si sa va testati: durere in gat la inghitire, dureri de cap, de muschi, de torace, febra sau subfebrilitati, oboseala, tuse seaca, scaune diareice, varsaturi.
Boala evolueaza in 2 faze: in prima saptamana cu semne usoare, perioada in care virusul se multiplica si se declanseaza mecanismele imune. La cca. 50 % dintre persoanele infectate, boala se opreste in aceasta faza, dar la ceilati 50% trece in faza inflamatorie, in care se declanseaza mecanisme patologice ce afecteaza plamanii si apoi poate evolua spre formele moderate, severe sau critice.
Daca simptomatologia persista peste 7 zile sau daca, incepand cu a 7-a zi de la aparitia primelor semne (nu de la testare) apar simptome noi ca febra mare, dureri mai mari de gat, cap, torace, tuse intensa, stare de oboseala marcata, atunci nu asteptati pana cand nu mai puteti respira, ci trebuie sa mergeti sa fiti evaluati, intr-un serviciu medical de specialitate si in functie de aceasta sa extindeti tratamentul.
Nu asteptati ca saturatia de oxigen sa scada sub 93%!
Prezentarea tardiva la un centru medical este cel mai important factor ce duce la mortalitate in aceasta boala. Nu asteptati ca boala sa evolueze pana la forma severa!
Trebuie sa actionam ACUM pentru a incetini circulatia virusului in comunitate! Nu pierdeti timpul!
Domnul sa ne ajute sa trecem cu bine si peste acest al 4-lea val si poate invatam din ce in ce mai multi dintre noi ce trebuie sa facem sa nu mai trecem prin alte valuri de o asemenea amploare!
Numai impreuna vom reusi!”, a transmis medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infectioase Victor Babes din Timisoara pe platforma City Doctors, Comunitate pentru Sanatate.