Aprobarea legii reconversiei în Parlament ar forţa băncile să cumpere din piaţă 1,2 miliarde euro, potrivit BNR, instituţie care în mai multe rânduri s-a declarat în primul rând preocupată de stabilitatea financiară a băncilor şi mai puţin de situaţia personală a celor împrumutaţi.
Legea poate fi considerată o expropriere forţată a băncilor, mai spune BNR.
Legea conversiei în lei a creditelor în franci elveţieni, la cursul istoric, ar putea avea ca efect devalorizarea leului şi creşterea dobânzilor, în condiţiile în care aplicarea actului normativ în forma discutată în Parlament ar forţa băncile să vândă lei şi să cumpere echivalentul a 1,2 miliarde euro de pe piaţă, se arată într-un răspuns al Băncii Naţionale a României (BNR), transmis la solicitarea deputatului PNL Andreea Paul.
Parlamentarul PNL a transmis, pe mail, mai multe întrebări băncii centrale, în primul rând în legătură cu impactul actului normativ.
Răspunsul, semnat de prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, responsabil cu supravegherea bancară, a fost redactat în data de 10 octombrie, potrivit capital.ro. Ca efecte imediate, BNR susţine că aplicarea conversiei la cursul istoric "poate conduce la tensiuni în cadrul sistemului financiar", iar efectele principale ar fi deprecierea leului şi creşterea dobânzilor.