.Anunțul a fost făcut marți de ministrul leton de externe Edgars Rinkevics, care a spus că se va ajunge aici dacă producătorul nu îşi va respecta programul de livrare a preparatului.
Ministrul leton a declarat la un post de radio local că în cazul acţionării în justiţie a AstraZeneca aceasta va fi o „acţiune coordonată”, potrivit portalului informativ baltic Delfi, relatează Agerpres.
Fiecare stat membru al UE are un contract de furnizare separat cu compania farmaceutică anglo-suedeză.
AstraZeneca, care şi-a dezvoltat vaccinul împreună cu Universitatea Oxford, a anunţat vineri, 22 ianuarie 2021, Uniunea Europeană că nu-şi poate îndeplini obiectivele de aprovizionare convenite până la sfârşitul lunii martie.
Ofensiva UE vine după ce Pfizer a redus deja livrările la jumătate săptămâna trecută, asigurând că va recupera restanțele în următoarele luni. Italia și Polonia au anunțat deja că vor da în judecată compania pentru că nu și-a respectat contractul privind livrarea dozelor de vaccin împotriva COVID-19.
În plus, Suedia a anunțat, marți, că suspendă plățile către Pfizer după ce gigantul pharma a facturat șase doze în loc de cinci așa cum s-a convenit potrivit contractului. Mărirea numărului de doze la șase pentru un flacon a fost luată după ce și Agenția Europeană a Medicamentului a autorizat variația de 6 doze în loc de 5, pe 12 ianuarie.