Aceste declaraţii au fost făcute după ce conducătorii pro-ruşi din regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova au cerut Rusiei "protecţie", potrivit informaţiilor apărute în presă.
Un congres al regiunii separatiste nerecunoscute la nivel internaţional, care se învecinează cu Ucraina, a votat miercuri în favoarea unei rezoluţii în acest sens, a informat presa de la Chişinău.
Potrivit rezoluţiei, Transnistria doreşte să se adreseze Consiliului Federaţiei Ruse şi Dumei de Stat "cu o solicitare de implementare a măsurilor de protejare a Transnistriei în faţa presiunii tot mai mari din partea Moldovei".
Ce aşteaptă exact Tiraspolul de la Rusia nu a fost clar imediat.
Şefa diplomaţiei germane a făcut joi paralele cu evoluţiile din estul Ucrainei din urmă cu câţiva ani, când minorităţile au fost instrumentalizate de către preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ajuta la pregătirea invadării pe scară largă a Ucrainei în 2022.
"Referendumuri false, proceduri false pentru a destabiliza o altă ţară sunt o încălcare a dreptului internaţional", a afirmat Baerbock. Ministerul este de mult timp conştient de destabilizarea R. Moldova din exterior, a adăugat ea.
Baerbock a subliniat că doreşte să sprijine R. Moldova în dreptul ei la integritate teritorială.
În 2014, Moscova a anexat ilegal peninsula Crimeea după ce a organizat un referendum în care cetăţenii au fost întrebaţi dacă doresc să adere la Federaţia Rusă. Nici referendumul, nici anexarea Crimeei nu au fost recunoscute la nivel internaţional.