Analiza a vizat șase milioane de infecții confirmate în perioada 24 februarie - 12 iulie. Concluzia a fost că numărul tinerilor care s-au infectat a crescut de la 4,5% la 15%. În grupa de vârstă 5-14 ani, numărul infecțiilor a crescut de la 0,8% la 4,6% în perioada menționată.
În acest context, directorul OMS, Tedros Ghebreyesus, a reamintit tinerilor că ”nu sunt invincibili”. Printre țările europene în care numărul infecțiilor în rândul persoanelor tinere a crescut semnificativ se află Spania, Germania sau Franța.
Neysa Ernst, manager de secție la spitalul John Hopkins din Baltimore, a subliniat că tinerii sunt mai expuși virusului pentru că merg la muncă, călătoresc, se duc la cumpărături și ies în oraș mult mai des decât alte categorii de vârstă.
”Tinerii tind să fie mai puțin vigilenți în ceea ce privește măștile și distanțarea socială. Călătoritul crește probabilitatea contractării și răspândirii COVID-19”, a mai spus reprezentantul unității medicale, citat de Reuters.