Într-un studiu publicat în revista Plos One, o echipă formată din cercetători de la Universitatea din Chicago şi Universitatea Vanderbilt explică faptul că, după ce un vulcan a erupt, vor dura aproximativ 500 de ani până ce camera cu magmă va fi umplută din nou. Pe parcursul acestui proces, lava se răceşte şi formează straturi de rocă cu densităţi diferite, pe care specialiştii le analizează pentru a determina perioada de timp dintre două erupţii vulcanice.
După ce au studiat roca veche de peste 760.000 de ani, formată în timpul supererupţiei vulcanului din Long Valley, California, specialiştii au aflat că perioada de timp dintre momentul umplerii camerei cu magmă şi cel al erupţiei a fost de circa 1 an. Oamenii de ştiinţă spun că, în această perioadă, a avut loc o explozie care a dus la formarea unei caldeire cu o suprafaţă de aproximativ de aproximativ 576 de kilometri pătraţi.
Determinarea momentului erupţiei unui vulcan este mai facilă decât cea a estimării perioadelor în care se produc cutremurele, însă acest lucru nu înseamnă că procesul nu este unul foarte laborios. În cel mai bun caz, specialiştii pot afla cu câteva zile înainte când va erupe un vulcan, însă, de cele mai multe ori, astfel de evenimente nu pot fi previzionate.
Dacă rezultatele obţinute recent se vor dovedi a fi valide, iar erupţia vulcanilor va putea fi preîntâmpinată cu cel puţin un an înainte, milioane de oameni vor avea posibilitatea de a fi evacuaţi din zone în care s-ar putea produce oricând tragedii extrem de mari. În momentul de faţă, două dintre cele mai expuse regiuni în acest sunt Yellowstone, în SUA, şi Campi Flegrei, în Italia.
Sursa: descopera.ro