Potrivit preşedintelui Sindicatului "Muntele", Darius Câmpean, situaţia este generată de datoriile pe care Complexul Energetic Hunedoara (CEH) le are către compania de transport feroviar, care, de câteva zile, nu mai asigură vagoanele marfă necesare pentru preluarea cărbunelui.
"Sunt mari probleme în asigurarea cu vagoane la sucursalele miniere. În momentul de faţă se goleşte cărbunele din silozuri la minele Lupeni şi Lonea pentru a nu bloca activitatea în abataje. Silozurile sunt pline şi cărbunele este împins cu tractoarele pentru a nu bloca activitatea din cele două mine. La noapte, la mina Vulcan o să fie o mare problemă pentru că acolo este un loc destul de limitat şi nu există posibilitatea aceasta (de a împinge cărbunele de la baza silozurilor - n.r.)", a declarat luni, pentru AGERPRES, liderul sindical.