Extincția insectelor se desfășoară într-un ritm mai alert decât ai crede, iar consecințele pentru noi, ca oameni, sunt imediate. Aproximativ 33% dintre toate speciile de insecte se află pe cale de dispariție, spune un studiu publicat de Global Scientific Review. În plus, populația a aproximativ 40% dintre ele este în descreștere.
Deși gravitatea fenomenului fenomenului a explodat abia în ultimii ani, problema nu este una nouă. Primele sesizări în acest sens ajungând online încă din 2011.
Cât de gravă este dispariția insectelor
În 1982, se realiza studiul care a dus la aceste informații. Cercetătorii au folosit capcane care au capturat pentru monitorizare insecte din 63 de locații, la intervale regulate de timp. Martin Sorg, responsabilul de acest proiect, a confirmat că în fiecare an se observă o scădere de cel puțin 2,5% a populației din rândul insectelor.
Problema este mai gravă decât pare a fi la prima vedere. Astfel, dacă lucrurile se înrăutățesc mai mult decât acum, în următorii 100 de ani vor dispărea toate. Acest lucru este important în primul rând datorită faptului că foarte multe ecosisteme depind de activitatea insectelor.
Inclusiv supraviețuirea noastră, ca oameni, este condiționată de prezența pe Pământ a albinelor și a multor altor gândaci și înaripate de dimensiuni foarte reduse.
Soluția evidentă și cea mai simplă este să fim mai rezervați în utilizarea insecticidelor și a altor chimicale pe culturile agricole, chiar dacă poate nu vor mai fi la fel de productive și profitabile.