"Este cel mai grav caz de periclitare a vieții pe care l-am întâlnit în cei 37 de ani de carieră", a declarat procurorul care a anchetat cazul morții celor două fetițe, Addyson (2 ani) și Brynn (1 an).
Amanda, mamă fetițelor, a mers la o petrecere care a avut loc în casă unui prieten, unde a stat aproximativ 15 ore. În tot acest timp, fetițele au fost încuiate în mașină parcată în față casei, în soare, fără mâncare sau apă.
Când s-a întors la ele, fetițele erau inconștiente. Amanda le-a dus la spital și le-a spus medicilor că cele două s-ar putea să se fi otrăvit de la o plantă pe care au mirosit-o. La curt timp după internare, Addyson și Brynn și-au pierdut viața.
Ancheta a scos la iveală faptul că cele două fetițe au fost lăsate în mașină vreme de 15 ore, fără ca mamă lor să le verifice nici măcar o data.
Amanda a fost arestată și urmează să fie condamnată, scrie New York Times.