Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) au anunțat marți că a fost identificat cel care a trimis, în ultimele săptămâni, mai multe amenințări cu bombă pe adresele de email ale unor instituții publice, spitale și instanțe din România. Este vorba despre un minor în vârstă de 15 ani. Acesta este cercetat pentru amenințare în scop terorist, potrivit DIICOT.
Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Urmare activităţilor investigative derulate de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi structurile subordonate, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, a fost identificată persoana care a conceput şi transmis, pe adresele de poştă electronică ale unor instituţii şi autorităţi publice, dar şi ale unor persoane juridice din România, mesaje de ameninţare cu privire la amplasarea unor dispozitive explozive.
Făptuitorul este minor în vârstă de 15 ani, cetăţean român.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare în scop terorist prevăzută de art. 32 alin.4 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, a precizat DIICOT în comunicatul transmis.