De asemenea, 1.726 de agenţii de turism au o poliţă de asigurare, dintre care 327 sunt agenţii detailiste, ceea ce înseamnă că acoperă despăgubiri în limita a 10.000 de dolari.
“Firmele de asigurare din România nu vor să facă poliţe de asigure agenţiilor de turism, pentru că ei consideră că riscul e foarte mare. Avem această problemă de ani de zile“, a declarat joi pentru News.ro preşedintele ANT, Anca Pavel-Nedea.
Aceasta spune că autoritatea este nevoită să le trimită agenţiilor de turism în fiecare an, prin poştă, scrisori cu confirmare de primire, prin care cere agenţiilor să facă dovada existenţei poliţei de asigurare. “Multe dintre ele nu le trimit singuri, nu ne notifică”, spune Anca Pavel-Nedea.
ANT a retras anul a cesta licenţele a 20 de agenţii de turism, cu nouă mai multe decât anul trecut, când au fost retrase 11 licenţe de funcţionare. În 2014, altor 141 de agenţii de turism le-a fost retrasă licenţa de către ANT.
De asemenea, sunt şi 53 de agenţii de turism care au solicitat în acest an radierea la cerere a licenţelor de turism.
Orice agenţie de turism este obligată să încheie o poliţă de asigurare împotriva insolvenţei sau a falimentului şi să facă dovada existenţei acestei poliţe. Aceste poliţe acoperă despăgubiri de 10.000 de dolari, în cazul agenţiilor de turism detailiste, fie 50.000 de dolari pentru touroperatori.
Poliţa de asigurare trebuie înnoită în fiecare an. Dacă o agenţie de turism sau un touroperator s-ar închide, fără această asigurare, turiştii riscă să rămână fără banii plătiţi pe vacanţă.
Turiştii pot găsi pe site-ul ANT, turism.gov.ro, la secţiunea "Informaţii publice" lista cu agenţiile de turism licenţiate, dar şi lista structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare clasificate, precum şi cele cu funcţiuni de alimentaţie publică clasificate.