Se pare că fata a pus la cale un plan detaliat care să-i confere alibiul "perfect" pentru a scăpa de orice bănuială. Aflăm, astfel, că Loredana i-a scris iubitului Alinei nu doar înainte de a comite crima, ci chiar și după ce fata a fost omorâtă și cadavrul eia fost abandonat într-un parc din Magalia.
Iată cum a decurs conversația prin mesaje dintre Loredana și iubitul Alinei, potrivit Ziare.com:
Iubitul Alinei: „Voiam să o trezești pe Alina”.
Loredana: „Nu. Nu mă ating de ea. Se tot foiește. Ar putea să verifice telefonul, dar nu vrea”.
Discuția dintre iubitul Alinei și Loredana a continuat și după câteva ore. De această dată, criminala a fost cea care a inițiat dialogul.
Loredana: „Alina pleacă în seara asta? Văd că are bagajul făcut”.
Iubitul Alinei: „Nu știu. Ți-a zis că pleacă?”
Loredana: „Nu. Știam că pleacă pe 16, din ce am auzit”.
Iubitul Alinei: „Nu că pleacă mai devreme”.
Loredana: „Mâine, că are totul strâns”.
Mai târziu, când iubitul Alinei a revenit cu un alt mesaj, Loredana a încercat să inducă ideea că victima nu se mai afla pe litoral. În acel moment, Alina era însă moartă de câteva ore.
Iubitul Alinei: „A plecat Alina acasă?”
Loredana: „Da, acum vreo oră cred. Dar nu știu de ce așa târziu. Sau nu știu unde a plecat că a luat numai o geantă mică. A venit la 2 în cameră”.
Iubitul Alinei: „Și-a închis telefonul. Nu pot să o sun. Ne-a spus că vrea să ne despărțim și după aia a zis că pleacă acasă. (...)”
Loredana: „Nu știu cu cine umblă. Eu nu mai știu nimic de viața ei. Abia ne uităm una la alta. (...) Noi două am fost străine aici. (...) Nu te mai iubește, nu dă doi bani pe tine”.
Lucrurile nu s-au oprit însă aici. Conform mărturiilor făcute de băiat, Loredana i-ar fi scris la un moment dat chiar de pe contul Alinei, dându-se iubita acestuia.
„Loredana mi-a scris de pe contul Alinei ca vrea sa ne despărțim, ca m-a înșelat. Am sunat-o, i-am dat mesaj, nu mi-a răspuns”, a declarat tânărul pentru un post TV.
Între timp, criminala care și-a ucis prietena de 18 ani a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, iar puzzle-ul tragediei este refăcut pas cu pas de anchetatori. Se pare că atunci când a ajuns în parc, tânăra a fost întrebată de taximetrist ce are în geamantan iar răspunsul a fost unul stupefiat. Mai exact, fata a spus că are mai multe cărți cumpărate de pe litoral.
În urmă cu câteva săptămâni, Alina plecase la mare împreună cu prietena ei pentru a munci și a câștiga bani, pe perioada verii. Se angajase cameristă la un hotel din Saturn.
Cele două fete au început să aibă divergențe, criminala invocând faptul că victima își înșela iubitul și îi cerea să mintă pentru ea. Ele au început să se certe, apoi s-au lovit reciproc (spune ucigașa), iar în cele din urmă, prietena ei i-a tăiat gâtul. Apoi a băgat-o într-un geamantan, a dus-o în parc și a pus-o sub o bancă, unde a fost găsită de un pescar.