Grupul austriac OMV are de primit de la statul român 2,6 miliarde de lei, potrivit prevederilor din contractul de privatizare care obligă autorităţile de la Bucureşti să ramburseze companiei petroliere costurile cu ecologizarea zonelor poluate înainte de momentul privatizării. Suma apare în prospectul privind vânzarea unui pachet minoritar de acţiuni OMV Petrom de către Fondul Proprietatea.
"Este posibil să nu obținem din partea Statului Român restituirea tuturor costurilor suportate de noi pentru remedierea poluării istorice", spune compania petrolieră.
"La data de 30 iunie 2016, valoarea netă actualizată a creanței asupra statului român pentru costurile estimate de dezafectare și de mediu a fost în sumă de 2.616 mil. RON, deoarece vizează activități specifice care s-au desfășurat înaintea privatizării", se arată în prospectul de emisiune.
În ultimul timp, oficialii companiei petroliere nu au spus nimic despre pretenţiile pe care le ar putea avea la statul român pe tema poluării istorice şi nici dacă au întreprins vreun demers pentru recuperarea sumelor, scrie Economica.net. În prospectul de emisiune au fost însă obligaţi să facă asta. Iar aici se arată că firma petrolieră a a emis deja o notificare statului, în care anunţă că are de primit peste 150 de milioane de lei, pe care statul îi datorează dar nu i-a plătit.
Notificarea a fost transmisă în primăvară, în luna aprilie, iar statul a avut la dispoziţie şase luni pentru a regla amiabil acest diferend. Termenul expiră la finalul acestei luni şi, dacă până atunci nu se ajunge la o înţelegere, OMV va da în judecată România la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris.