AURELIA ION. Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a dispus avansarea post-mortem a sublocotenentului Aurelia Ion la gradul de locotenent.
Totodată, ministrul Duşa a dispus ca Aurelia Ion să fie înmormântată cu onoruri militare, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale.
Trupul neînsufleţit al Aureliei Ion va fi depus la capela Cimitirului Ghencea Militar, înmormântarea urmând să aibă loc joi.
AURELIA ION avea 23 de ani, era ofiţer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti şi făcea un stagiu de pregătire la Spitalul Fundeni. De-a lungul studiilor, tânăra s-a implicat voluntar în numeroase activităţi pe linie medicală, a precizat MApN.
Comandantul Institutului Medico-Militar, Dragos Cuzino, a declarat că Aurelia Ion şi-a dorit din copilărie să fie medic, ea fiind o studentă eminentă, devotată, care se afla alături de unii dintre cei mai buni medici din România.
ACCIDENT AVIATIC. "Vreau să îmi exprim regretul şi tristeţea profundă faţă de pierderea suferită. E o pierdere imensă, a noastră, a medicinei militare în primul rând. Mă gândesc aici la colegii şi camarazii din armată, din Ministerul Apărării, până la conducerea Ministerului Apărării", a spus colonelul dr. Dragoş Cuzino.
Doctorul Dragoş Cuzino a precizat că medicina a pierdut o studentă eminentă, "o studentă care şi-a dorit încă din copilărie să înveţe şi să practice profesia de medic şi, mai târziu, să îmbrace haina militară".
"Şi, ca o dovadă a faptului că a fost o studentă strălucită, o studentă devotată, care învăţa, iată se afla împreună cu unii dintre cei mai buni medici din România, în acest echipaj medical şi a fost implicată în tragedia în urma căreia şi-a pierdut viaţa", a adăugat dr. Dragos Cuzino.
Studenta AURELIA ION şi pilotul ADRIAN IOVAN şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2, la bordul căruia se afla un echipaj medical, a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.