Carantina națională, închiderea școlilor și susținerea orelor online, lockdown-ul pentru elevi, mascat sub forma vacanței prelungite, purtarea măștilor în sălile de curs, acolo unde orele se desfășoară fizic, dar și în spațiile deschise, limitarea drastică a programului de funcționare al magazinelor și al altor operatori economici sunt măsurile contestate de AUR la Curtea de Apel.
„Unica performanță a acestei guvernări în vreme de criză sanitară este că a indus frica în rândul românilor: frica de spitale, frica să iasă pe stradă, frica de a mai vorbi cu prietenii, cu familia, frica de a nu mai avea ce pune pe masă a doua zi, frica privind viitorul copiilor. Nu mai putem continua această politică a restricțiilor abuzive care își dovedesc zi de zi ineficiența", a declarat senatorul Claudiu Târziu, copreședinte AUR.
„Românii ard de vii sau se sufocă prin spitale, copiii se însingurează și se deprimă în fața ecranelor, fiind lipsiți de contactul direct cu colegii și profesorii, micii antreprenori români sunt nevoiți să pună lacătul pe ușă, vreme în care ei vând măști neconforme și ultimele companii strategice pe care le mai deține statul, își schimbă pozele de profil pe rețelele de socializare și se țin cu dinții de funcții. Această șaradă trebuie să înceteze! Măsurile absurde trebuie ridicate și viața românilor trebuie să revină la normalitate", a declarat deputatul George Simion, copreședinte AUR.
Alianța pentru Unirea Românilor consideră că ridicarea restricțiilor lipsite de fundament teoretic și practic va restabili libertatea românilor: de gândire, de credință, de exprimare, de asociere, de mișcare, de inițiativă, dar și accesul liber la activitățile economice, aspecte esențiale într-o democrație.