„Când a candidat, Laura Codruța Kovesi avea acel grad înalt de Parchet General. După cererea ei (de obținere a gradului profesional - n.red.), CSM a refuzat-o, apoi a atacat decizia la Curtea de Apel București. Acum, Curtea Supremă a zis nu. Asta înseamnă că, dacă mâine ar vrea să candideze , nu ar putea. Acum are grad profesional la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu”, a explicat fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean.
Întrebat dacă și cine o poate revoca pe Laura-Codruța Kovesi de la șefia Parchetului European, fostul judecător CCR a spus că nu crede că instituțiile europene au procedură pentru această acțiune.
Augustin Zegrean este de părere că aceasta poate fi revocată de „cine a pus-o. Cine a numit-o. Nu cred că au procedură pentru așa ceva, pentru că nimeni nu se așteaptă să candideze cineva deși nu indeplinește condițiile. Este o situație absolut nouă. Nu cred că au proceduri pentru demitere”.
„Este o vulnerabilitate. Poate cei de la Comisia Europeană, de la Curtea Europeană pentru Justiție (CJUE). Probabil că la Curtea Europeană de Justiție, că acolo se va ajunge”, a adăugat Augustin Zegrean.
Fostul judecător CCR a arătat și cum s-a modificat legislația în România de la momentul în care Kovesi a candidat și a câștigat șefia Parchetului European, în 2019.
„Legea spunea că atâta vreme cât sunt pe post, au calitatea necesară de a fi acolo. După aceea s-a modificat legislația.
La momentul când pleacă, pierde această calitate.
Astăzi, la DIICOT, DNA sau Parchetul General, în momentul în care pleacă, dacă l-a obținut în momentul numirii, îl pierde”, a concluzionat Augustin Zegrean, vineri seară, la „Controversat”, cu Ionela Arcanu.
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 11 noiembrie, recursul CSM și a constatat că Laura Codruța Kovesi nu deține gradul profesional de Parchet de pe lângă ÎCCJ. Kovesi revine astfel la gradul profesional de parchet de pe lângă tribunal. ÎCCJ a decis să respingă, definitiv, acțiunea intentată de Laura Codruța Kovesi, fosta șefă DNA, împotriva Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care nu i-a acordat gradul profesional de Parchet General. În noiembrie 2018, Kovesi a cerut CSM să-i recunoască gradul profesional corespunzător Parchetului General, însă solicitarea i-a fost respinsă, astfel că fosta șefă DNA a dat în judecată CSM, în aprilie 2019. În prima instanţă, Kovesi a avut câştig de cauză la Curtea de Apel Bucureşti, însă CSM a făcut recurs, admis de Instanţa Supremă.