"Regula era simplă, din momentul în care era înregistrată moțiunea de cenzură, ea trebuia trimisă la guvern, pentru că despre soarta acestuia este vorba în moțiune, și să se stabilească ziua în care moțiunea este prezentată în fața camerelor reunite.
Termenul de 5 zile între depunere și prezentarea moțiunii în Plen nu este prevăzut în Constituție, ci în regulamentul ședințelor comune ale camerelor, în Constituție spune doar că este OBLIGATORIU că trebuie să fie dezbătută și votată în cel mult 3 zile de la data la care a fost prezentată în Parlament", a precizat Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale.
Zegrean a criticat și strategia PSD, care prin neasigurarea cvorumului la 4 ședințe consecutive ale birourilor permanente face ca situația să tergiverseze și să accentueze tensiunile.
"Dacă se consideră democrați, că se numesc social-democrați, asta presupune să respecți regulile. Parlamentul ar trebui să fie primul care să respecte regulile și să dea exemplu, Cum adică să nu te duci la ședință, de ce ai fost trimis acolo? Oricum, birourile n-au cum să respingă o moțiune, singurul care poate face acest lucru este Parlamentul. Nici măcar verificarea dacă semnăturile sunt reale sau false nu o poate face biroul permanent. BP a primit moțiunea, trebuie să sesizeze guvernul și să stabilească calendarul", a precizat fostul judecător constituțional.