Augustin Zegrean a subliniat că Hotărârile de Guvern pot fi atacate în instanță și anulate atât timp cât nu au la bază o lege.
”Nu se poate vorbi despre discriminare pentru că discriminare este atunci când oameni aflați în situații identice sunt tratați diferit.
Toată problema e dacă se poate impune sau nu vaccinarea.
În ceea ce privește măsurile, lucrurile sunt neclare pentru că aici nu se respectă Constituția. Drepturile fundamentale pot fi limitate, dar, dacă vor să ia măsuri de restricție, să nu intre oamenii în restaurante, trebuie luate prin lege.
Câtă vreme o Hotărâre de Guvern nu are o lege în baza căreia a fost dată, dacă este supusă controlului judecătoresc, va fi anulată.
Deciziile luate prin HG vor fi puse în practică pentru că sunt obligatorii, dar, dacă cineva le va ataca în instanță, vor fi anulate.
Trebuie să se înțeleagă că printr-o lege poate fi condusă o țară.
Dacă nu fac lege, vor avea din nou surprize. O lege poate să spună și cine este sau nu obligat să se vaccineze, unele lucruri se pot stabili doar prin lege”, a explicat fostul președinte al CCR.