Procurorul general al României anunță că transmite premiul acordat de Grupul pentru Dialog Social, pentru "merite deosebite în lupta anticorupţie", foștilor deținuți politic, inclusiuv lui Iulius Filip, cel a cărui eliberare este acuzat că a locat-o, în 1986, din poziţia de președinte al comisiei de eliberare de la penitenciarul Aiud.
După ce a mulţumit Grupului pentru Dialog Social pentru premiul acordat, pe care l-a considerat o recunoaștere a eforturilor și rezultatelor Ministerului Public în lupta anticorupție, procurorul şef a făcut anunţul surprinzător.
"În acest context, am luat decizia de a transmite premiul GDS celor care – cu prețul vieții sau al unor suferințe inimaginabile – au făcut posibil ca astăzi noi să ne putem exprima liber, să trăim într-o societate democratică, să revenim acolo unde ne este locul, în Europa.
Transmit acest premiu domnului Iulius Filip și tuturor dizidenților din cadrul Asociaţiei foştilor deţinuţi politici din România, o dată cu asigurările mele că astăzi Ministerul Public este o instituție care activează la cele mai înalte standarde profesionale. Folosesc acest prilej pentru a exprima încă o dată regretul pentru dramele și suferințele trăite de luptătorii anticomuniști, prin al căror curaj și sacrificiu a fost scrisă cea mai demnă pagină din istoria contemporană a României", a mai transmite Augustin Lazăr.