AUDREY HEPBURN. Într-o lume a blondelor și a formelor voluptoase, AUDREY HEPBURN a izbutit să deschidă şi o altă coordonată a frumuseţii prin silueta ei zveltă, androgină, tunsorile pixie şi sprâncenele proeminente.
Chiar dacă se cunosc multe detalii despre viaţa şi cariera sa, există totuşi şi câteva lucruri prea puţin cunoscute despre AUDREY HEPBURN. Iată mai jos câteva dintre aspectele mai puţin ştiute despre cea care astăzi este considerată o emblemă a frumuseţii, a farmecului copilăresc şi a eleganţei. Pe scurt, imaginea stilului şi a bunului gust.
Înainte de a deveni actriţă, AUDREY HEPBURN a fost asistentă la un cabinet stomatologic. AUDREY HEPBURN a fost de multe ori complexată de faptul că purta 44 la pantofi. De asemenea, nu era mulţumită nici nasul ei, cu atât mai mult cu cât a primit multe critici privind aspectul fizic din partea mamei sale, lucru pe care ulterior l-a acceptat şi a învăţat să-l folosească în favoarea ei.
După ce a AUDREY HEPBURN a apărut în filmul Breakfast at Tiffany’s cu o pisică, adăposturile de animale au constatat o creştere a cererii de pisici de rasa asemănătoare celei din film. Frumosul terrier al actriţei a fost botezat Mr. Famous.
Două dintre filmele preferate ale lui AUDREY HEPBURN au fost E.T. şi The Princess Bride. La câteva momente după ce Hepburn a primit premiul Oscar pentru Cea Mai Bună Actriţă graţie prestaţiei sale din Roman Holiday (Vacanţă la Roma), aceasta s-a dus la toaletă unde şi-a uitat din greşeală premiul. Din fericire, statueta a fost recuperată la timp, chiar când AUDREY HEPBURN se pregătea pentru fotografiile din timpul ceremoniei.
AUDREY HEPBURN a depus un jurământ prin care-şi promitea să nu depăşească 46 de kilograme. Cu excepţia momentelor în care a fost însărcinată, aceasta nu şi-a încălcat niciodată jurământul. Una dintre actriţele preferate ale lui AUDREY HEPBURN a fost Meryl Streep.
Citeşte mai mult pe http://webcultura.ro.
AUDREY HEPBURN ar fi împlinit azi 85 de ani. Google sărbătoreşte această zi printr-un doodle special. Cine este însă AUDREY HEPBURN?
AUDREY HEPBURN este cea mai frumoasă femeie din lume. Într-un sondaj menit să arate care sunt cele mai frumoase 50 de femei din ultimii 50 de ani, AUDREY HEPBURN a ocupat prima poziţie. În ansamblu, 33 dintre cele 50 cele mai frumoase femei din lume sunt brunete, urmate de 17 blonde şi doar o singură roşcată - actriţa Rita Hayworth, potrivit Mediafax.
Pe primele 10 poziţii din top, AUDREY HEPBURN, cunoscută mai ales pentru rolul din filmul "Mic dejun la Tiffany/ Breakfast at Tiffany's", este urmată de trei femei blonde: prinţesa Diana, actriţa americană Grace Kelly şi actriţa franceză Brigitte Bardot. De asemenea, fotomodelul Twiggy completează cercul blondelor din top 10. În schimb, femeile brunete domină clasamentul, în primele 10 poziţii fiind incluse şase: actriţa americană Elizabeth Taylor, ducesa de Catherine de Cambridge, Angelina Jolie, actriţă indiană Aishwarya Rai şi Catherine Zeta-Jones.
De asemenea, printre cele mai frumoase femei brunete se află actriţa şi fotomodelul britanic Kelly Brook, actriţa americană Mila Kunis, soţia celui de-al 35-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, John F. Kennedy - Jackie Kennedy, creatoarea de modă Victoria Beckham şi prezentatoarea TV Alexa Chung.
În ceea ce priveşte femeile blonde, 17% dintre cei care au votat au ales-o pe prinţesa Diana ca fiind cea mai frumoasă. În top se mai află şi fotomodelul britanic Kate Moss, prezentatoarea TV Holly Willoughby, precum şi actriţele Charlize Theron şi Scarlett Johannson.
Rita Hayworth, născută Margarita Carmen Cansino, în 1918, a fost singura femeie roşcată inclusă în acest top. De fapt, culoarea originală a părului artistei era neagră, dar aceasta s-a vopsit în speranţa că va obţine mai multe roluri în filme.
AUDREY HEPBURN mai deţine supremaţia la un capitol: coafura.
Cocul purtat de actriţa AUDREY HEPBURN în filmul "Mic dejun la Tiffany/ Breakfast At Tiffany’s", din anul 1961, a fost desemnat cea mai populară coafură din toate timpurile, în urma unui sondaj realizat în saloanele de coafură din Marea Britanie.
Celebra coafură a lui AUDREY HEPBURN, care a interpretat în acest film rolul frumoasei şi sofisticatei Holly Golightly, a ocupat prima poziţie în topul 10 al celor mai solicitate coafuri în saloanele din Marea Britanie, informează express.co.uk.
Se pare că tunsorile din anii '50 şi '60 sunt din nou la modă în zilele noastre.
Buclele blonde făcute celebre de actriţa Marilyn Monroe ocupă poziţia a doua în acest top, iar coafura băieţească, într-o nuanţă de blond închis, cu părul drept şi aranjat într-o parte, făcută celebră de modelul britanic Twiggy s-a clasat pe locul al treilea.