Autoritățile duseseră diavolii tasmanieni pe Insula Maria, din dorința de a salva specia, afectată de cancer. Nimeni nu s-a gândit însă că această strămutare poate avea consecințe fatale pentru fauna locală.
La acel moment, pe micuța insulă trăiau peste 3.000 de perechi de pinguini mici.
În zece ani, populația de diavoli tasmanieni a crescut, iar rata îmbolnăvirii în rândul lor s-a redus. Pinguinii care trăiau acolo au dispărut însă complet.
Diavolii au decimat și coloniile altor păsări de pe Insula Maria. Specialiștii spun că este o consecință tragică, dar nu surprinzătoare.