Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Valeriu-Mugurel Ştirbu şi Gheorghe-Ciprian Iordache au intrat în locuinţa victimei în noaptea de 20 spre 21 aprilie 2009, agresând-o în mod repetat şi provocându-i, astfel, multiple leziuni la nivelul feţei şi capului.
În urma leziunilor suferite, bătrânul a fost transportat la spital unde, în 17 iunie 2009, a decedat.
"Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale a reieşit că mobilul săvârşirii infracţiunii la constituit însuşirea de către cei doi inculpaţi a unei importante sume de bani aparţinând victimei, provenită din lichidarea unui cont bancar", arată PICCJ.
Sursa citată mai precizează că raportul medico-legal de necropsie întocmit în cauză a concluzionat că moartea bătrânului a fost violentă "şi s-a datorat insuficienţei organice multiple, consecinţa unui traumatism cu fractură de piramidă nazală, fracturi cominutive de maxilar, hemoragie meningeală, contuzie cerebrală şi toracică cu fracturi costale hemitorace bilateral".