Ajunşi la faţa locului, salvamontiştii au observat că niciunul dintre membrii familiei nu era echipat corespunzător pentru un traseu aşa dificil, iar cei doi micuţi se aflau la un pas de hipotermie. Cei patru au fost coborâţi ieri seară în siguranţă până la refugiul Salvamont acolo unde şi-au petrecut noaptea, scrie brasovultau.ro
Salvamontiştii atrag atenţia că traseele montane sunt încă închise, iar stratul de zăpadă măsoară în unele locuri dimensiuni foarte mari, astfel că pericolul pentru cei care se aventurează pe munte este foarte mare. Totodată, în aceste zile pericolul de producere a avalanşelor este foarte mare pentru că temperaturile încep să fie tot mai ridicate.