În cursul zilei de vineri, 27 septembrie, în jurul orei 21.45, polițiștii Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie ar fi fost introdusă cu forța într-un autoturism de către doi bărbați, după care ar fi părăsit zona, scrie realitateadeconstanta.net
În scurt timp de la sesizare, polițiștii i-au identificat pe cei doi bărbați, în vârstă de 23, respectiv 32 de ani.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că cei doi ar fi observat-o pe tânăra, de 18 ani, care practica prostituția pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța și ar fi dus-o la domiciliul bărbatului în vârstă de 32 de ani, unde ar fi agresat-o fizic.
Bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal și au fost prezentați instanței de judecată, care a emis mandate de arest preventiv pentru 30 de zile.