Cea care a descoperit gaura adâncă de 2 metri a fost Emma James, care era cât pe-aci să fie înghițită de gazon. Aceasta nu își poate explica cum a ajuns acolo sau din ce motive a fost acoperită. Din întuneric, Emma împreună cu soțul ei au deslușit o scară ruginită care părea să ducă în adâncuri.
Cei doi soți au încercat să contacteze compania care a construit casa în anul 1984, dar nu au avut noroc. Gândindu-se că la baza scărilor s-ar putea afla un capac, Kevin a coborât scările. Spre uimirea lui, totul a fost turnat în beton. Acesta s-a gândit că ar putea fi o fostă fosă septică, care a fost închisă și acoperită cu pământ.
Gaura care i-a intrigat pe oameni, în Galeria Foto.