Experimentul desfăşurat la un centru de cercetare din Zurich a inclus o reţea de 500 neuroni artificiali, conectaţi pentru a simula interacţiunile care apar în mod normal în creierul animalelor.
Adevărata provocare a fost însă miniaturizarea neuronilor artificiali la scară microscopică fără a pierde funcţionalitatea şi găsirea unei modalităţi de obţinere care să recurgă doar la materiale şi procedee de fabricaţie bine cunoscute.
Conform Go4it, în timp ce neuronii organici folosesc membrane cu rol de poartă pentru semnalele electrice, necesitând un anumit nivel de energie pentru activare, versiunea artificială propusă de cercetătorii IBM substituie acest element cu o barieră realizată dintr-un amestec numit GST (germaniu-antimoniu-teluriu), folosit deja ca ingredient în producerea discurilor optice. Bariera GST funcţionează prin schimbare de fază, de la stare amorfă (izolator) la cristalină (conductor de elctricitate), şi este declanşată prin încălzirea ce apare la aplicarea semnalelor electrice.
Similar analogului biologic, neuronii artificiali prevăzuţi cu barieră GST sunt activaţi atunci când sarcina electrică depăşeşte un nivel minim prestabilit, după care se auto-resetează la starea iniţială non-conductoare de electricitate. Crucial pentru duplicarea modului de funcţionare a unui creier real, neuronii artificial au fost proiectaţi pentru a avea un anumit nivel de impredictibilitate, în sensul că barierele GST nu revin niciodată la exact aceeaşi configuraţie după activare. Astfel, interacţiunile între neuroni nu pot fi niciodată complet predictibile, acelaşi „gând” procesat de reţeaua neuronală ducând la „concluzii” diferite în funcţie de starea în care se găseşte creierul artificial şi informaţiile procesate anterior.
