În Grecia, la situl epavei Antikythera, a fost descoperit acum un secol mecanismul Antikythera, uneori numit primul calculator din lume.
Rămăşiţele umane sunt foarte rar descoperite pe navele scufundate.
După 116 ani de la descoperirea mecanismului Antikythera, la sfărşitul lunii august, a fost descoperit un schelet ce aparţinea unui bărbat tânăr prins pe nava de marfă în momentul în care aceasta s-a izbit de roci şi s-a scufundat, în jurul anului 65 î.Hr.
,,La prima scufundare din acest sezon, în primele minute după ce am ajuns la fundul apei, am găsit oase,'' a declarat codirectorul proiectului, Brendan Foley.
Îngropat în podeaua marină printre nisip, pietre şi bucăţi de ceramică, scheletul descoperit include oasele de la braţe, ambii femuri, dinţi şi câteva fragmente din diferite coaste. De asemenea, a fost descoperit şi majoritatea craniului, deşi nu era complet intact, afirmă Foley. Femurul era destul de robust, iar dinţii nu erau tociţi. Experţii consideră, astfel, că scheletul ar fi aparţinut unui băiat tânăr, probabil la vârsta de 20 de ani.
,,Este greu să spunem la ce ne aşteptăm, deoarece este neobişnuit să descoperi astfel de rămăşiţe. Însă nu vom ştii dacă nu încercăm,'' a declarat Foley, potrivit Descopera.ro.