O mie de zboruri ale companiei germane Lufthansa vor fi anulate miercuri, 9 septembrie, din cauza unei greve a piloţilor, care va dura două zile. Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenţionare de călătorie pentru cetăţenii români care călătoresc în Germania.
Piloţii Lufthansa sunt nemulţumiţi de condiţiile de pensionare şi se opun restructurărilor. Pentru Lufthansa este a 13-a grevă din ultimul an şi jumătate.
În această perioadă, compania a pierdut 100 de milioane de euro. Ultima grevă a avut loc cu trei zile înainte ca un co-pilot al companiei să intre intenţionat cu avionul într-un munte, în Alpii francezi, pe 24 martie. 150 de persoane şi-au pierdut viaţa în teribilul accident.