În aceste regiuni, vântul va atinge viteze de peste 70 – 80 Km/h, fenomen însoţit de ploi abundente, înregistrându-se precipitaţii de peste 30 - 40 litri/m² în 24 de ore şi grindină sub 2 cm diametru. După trecerea frontului atmosferic rece, favorabil producerii grindinei, vântul se va intensifica, ajungând să atingă, în rafale, viteze de peste 100 – 110 Km/h în timpul serii şi al nopţii de 22 spre 23 octombrie 2014.
Judeţele Baranya, Bács-Kiskun, Heves, Nógrád, Tolna, Vas şi Zala se vor afla, în acelaşi interval de timp, sub cod portocaliu de ploaie şi vânt, în aceste regiuni viteza maximă a vântului, în rafale, fiind preconizată a atinge 90 Km/h, iar precipitaţiile se vor situa în jurul valorii de 20 - 30 litri/m² în 24 de ore.
Restul teritoriului Ungariei se află sub atenţionare de cod galben de vânt şi ploaie, cu viteze maxime ale vântului de 70 Km/h şi precipitaţii de 20 litri/m² în 24 de ore.
Aceste coduri sunt valabile până la data de 23 octombrie 2014.