Panourile informative cu noile zone taxabile au fost amplasate, la începutul săptămânii, însă mulţi dintre participanţii la trafic nu ştiu de noile reguli:
- Zona galbenă, tarifată cu 2 lei/oră, a fost creată în zonele cu trafic intens, pentru facilitarea accesului la punctele de maxim interes pentru cetățeni (spitale, farmacii, sedii ale unor instituții publice etc.).
- Zona verde, tarifată cu 1 leu/două ore, este valabilă în locații în care fluxul de mașini este unul redus.
Spaţiile de parcare de pe bulevarde vor fi împărţite în două zone tarifare şi vor fi taxate de luni până duminică, între orele 8 şi 18.
Parcarea pe bulevardele din Sectorul 4 va rămâne gratuită pentru persoanele cu handicap și pentru posesorii de mașini hibride sau electrice.
Cu banii care se vor strânge, primarul Daniel Băluţă doreşte să construiască noi locuri de parcare.
,,Practic, discutăm de ordinea pe care dorim să o instituim în ceea ce priveşte traficul şi, în mod particular, o eficientizare a utilizării locurilor de parcare. Dorinţa pe care o avem pe termen scurt şi am scos în dezbatere publică acest proiect este ca după ora 18, toate aceste parcări să le putem transforma în parcări de reşedinţă'', a declarat Daniel Băluţă, primarul Sectorului 4.