Din prima grupa, cele care conţin alcaloizi, enumerăm: mătrăgună (Atropa belladonna), ciumăfaia (Datura sp.), măselariţă (Hyoscyamus sp.), omagul (Aconitum sp.), cucuta (Conium maculatum), speciile exotice de Strychnos sp., care intră în compoziţia curarei, una dintre cele mai puternice otrăvuri cu care pigmeii îşi otrăvesc vârfurile săgeţilor, conform bzi.ro.
Pe lângă aceste plante care fie trebuie evitate, fie manipulate doar de specialişti fitoterapeuti, se disting şi plantele considerate în trecut medicinale, dar care în prezent, pe baze ştiinţifice dovedite, prezintă riscuri mari terapeutice:
- cruciuliţa (Senecio vulgaris) şi toate speciile acestui gen conţin alcaloizi pyrolizidinici cu proprietăţi genotoxice, carcinogene şi hepatotoxice;
- tătăneasă (Symphytum, toate speciile) conţin tot alcaloizi pyrolizidinici, cu efectele menţionate, fiind prohibite în uzul intern;
- florile şi rădăcinile de podbal (Tussilago farfara) conţin alcaloizi pyrolizidinici;
- saschiul (Vinca minor) produce leucocitopenie, limfocitopenie, reducând nivelul globulinelor;
- mărul-lupului (toate speciile de Aristolochia) care conţin acizi aristolochici puternic carcinogeni şi genotoxici.
- o altă plantă toxică este spânzul (Helleborus sp.), deşi pe internet găseşti tot felul de articole în care se precizează că plantă vindecă toate formele de cancer.
- până şi nucile verzi, din care se prepară dulceţuri sau lichioruri, conţin juglonă nattochinona, cu efecte mutagene şi posibil carcinogene.
