Ambasada României la Tel Aviv este în legătură permanentă cu spitalul, pentru a oferi asistenţă consulară, în situaţia în care acest lucru se va impune.
Un turist american a fost înjunghiat mortal, pe 8 martie, de un atacator palestinian în zona aglomerată a portului Jaffa din Tel Aviv, în timp ce alte nouă persoane au fost grav rănite, dintre care patru se află internate în stare gravă. Atacul a avut loc la doar 15 minute de locul unde era primit vicepreşedintele american Joe Biden, aflat într-o vizită oficială în Israel.
Autorităţile israelite au anunţat că atacatorul de origine palestiniană a fost împuşcat mortal pe trotuarul din zona portului Jaffa.
Autorităţile israelite au anunţat că atacatorul de origine palestiniană a fost împuşcat mortal pe trotuarul din zona portului Jaffa.
”Un terorist, un rezident ilegal de undeva de prin teritoriile palestiniene, a venit aici în Jaffa şi a început să alerge pe trotuar, înjunghind pe oricine îi apărea în cale în mod nediscriminatoriu”, a comentat primarul Tel Aviv-ului, Ron Huldai.
Astfel de atacuri sunt destul de frecvente în Israel, atât din partea palestinienilor, cât şi de partea israeliţilor. Cel mai recent, trei palestinieni au fost ucişi după ce au atacat câţiva evrei.
Vicepreşedintele american Joe Biden a ajuns marţi în Israel pentru o vizită oficială de două zile. În timpul atacului, Biden era primit de către fostul preşedinte al Israelului Shimon Peres.