Atacurile nu au fost revendicate, dar autoritățile au subliniat că au vizat zone din vestul capitalei unde locuieşte o mare parte a comunităţii şiite din Afganistan. Această minoritate a constituit în trecut ţinta unor grupări precum Statul islamic, au indicat oficialii.
Guvernul afgan îi acuză de obicei pe talibani pentru astfel de atentate, însă gruparea insurgentă neagă implicarea.
Violenţele din Afganistan s-au intensificat după ce trupele americane și ale NATO au anunțat că se vor retrage din țară până pe 11 septembrie.
În primele trei luni ale anului, aproape 1.800 de civili afgani au fost ucişi sau răniţi în ciocnirile dintre forţele guvernamentale şi talibani, în ciuda eforturilor de pace, potrivit Agerpres.