Exploziile s-au produs lângă o moschee din Benghazi, în momentul în care credincioșii plecau de la slujba religioasă, a declarat un oficial local pentru CNN.
Exploziile au fost provocate, cel mai probabil, de două mașini care au sărit în aer. A doua explozie a avut loc la 30 de secunde după prima.
Atentatul nu a fost revendicat până la această oră. Inițial se vorbea de 27 de victime, dar un raport ulterior, citat de RT.com a anunțat 33 de morți și zeci de răniți.
Informația este confirmată de Al Jazeera, care transite că în atentat a fost ucis și Ahmed al-Fituri, șeful unei unități militare speciale din forțele de securitate ale țării. Locul unde s-au produs deflagrațiile era frecventat de luptătorii din Brigada 210 din estul Libiei.
Potrivit purtătorului de cuvânt de la spitalul al-Jala, Fadia al-Barghathi, citat de The Telegraph, este de așteptat ca bilanțul victimelor să crească în orele următoare.
Știre în curs de actualizare