Deși headbanging-ul este în general considerat inofensiv, medici germani au prezentat cazul unui bărbat de 50 de ani care a dezvoltat un hematom la nivelul creierului în ianuarie 2013, la patru săptămâni după ce a participat la un concert al formației britanice de hard rock Motorhead.
Pacientul s-a plâns de dureri de cap severe, care s-au agravat în zilele următoare. Medicii au descoperit un hematom subdural (o colectare de sânge în țesutul meningeal din jurul creierului) pe care l-au îndepărtat printr-un procedeu de trepanare, relatează AFP.
Hematoamele subdurale se produc de multe ori ca urmare a unor leziuni la cap, iar cele de dimensiuni mici pot apărea la câteva săptămâni după șoc, fiind cauzate de o compresie progresivă a creierului.
În literatura de specialitate au fost raportate în ultimii ani trei cazuri similare de hematoame a căror apariție a fost atribuită practicarii headbanging-ului. Unul dintre pacienți a murit în urma unui hematom subdural acut, mai scrie AFP.
Dar incidența unor astfel de consecințe ale headbanging-ului ar putea fi mai mare deoarece simptomele acestor leziuni sunt de multe ori tăcute din punct de vedere clinic sau provoacă numai dureri de cap ușoare care pot dispărea spontan, a relevat un specialist citat de AFP.
Headbanging-ul a fost de asemenea asociat în literatura medicală și cu alte tipuri de leziuni, cum ar fi traumatismele în regiunea cervicală, secționarea uneia dintre arterele carotide sau fracturi ale celei de a doua vertebre cervicale.