Primarul localităţii, Ali Dolo, a declarat că până în prezent au fost descoperite 95 de cadavre carbonizate, însă autorităţile se aşteaptă ca bilanţul să crească. „Dintr-o populaţie de aproximativ 300 de locuitori, doar 50 au răspuns la apelul făcut de autorităţi”, a spus acesta.
Un reprezentant al Guvernului de la Bamako a confirmat atacul, dar a informat că atacatorii nu au fost încă identificaţi.
„Guvernul din Mali transmite sincere condoleanţe familiilor îndurerate şi asigură că va lua toate măsurile pentru arestarea şi pedepsirea autorilor acestui carnagiu”, se arată într-un comunicat.
Violenţele dintre cele două grupuri au dus la moartea a sute de persoane din luna ianuarie şi până în prezent. În martie, peste 150 de etnici fulani au fost ucişi de către atacatori înarmaţi.