"Un grup de teroriști înarmați a atacat unul din posturile noastre de control din nordul Sinaiului", a declarat un purtător de cuvânt al armatei.
"Un atac cu mașină capcană, confruntările care au urmat și explozia unui vehicul au provocat moartea a opt membri ai forțelor armate", a precizat el.
De asemenea, trei jihadiști au fost uciși în lupte, a mai informat purtătorul de cuvânt, fără să precizeze poziția exactă a postului de control.
Până la miezul nopții atacul nu fusese revendicat.
Nordul Peninsulei Sinai este un adăpost al jihadiștilor din ISIS care provoacă frecvent pierderi forțelor de securitate după ce armata l-a destituit pe președintele islamist Mohamed Morsi în 2013.
Potrivit guvernului, sute de polițiști și soldați și-au pierdut viața în aceste atacuri care uneori lovesc capitala Cairo și Delta Nilului.
Majoritatea atentatelor au fost revendicate de ramura egipteană a SI care, de asemenea, a anunțat că poartă responsabilitatea atentatului cu bombă ce a provocat, la 31 octombrie 2015, moartea de 224 de persoane aflate la bordul unui avion rus imediat după decolarea de la Sharm El Sheikh, stațiune turistică din Sinaiul egiptean.