Reprezentanții Spitalului de Boli Cronice din Câmpeni județul Alba semnalat la numărul 1911 că au fost victimele unui atac cibernetic. Hackeri au cerut suma de 3500 de dolari pentru decriptare, scrie realitateadealba.net
La Spitalul de Boli Cronice Câmpeni a avut loc un atac la sistemul informatic care i-a criptat toată baza de date, atac confirmat de o firmă specializată de IT. Este în curs operația de recuperare a datelor. Nu sunt blocați, au reinstalat softurile acolo unde era cazul. Problema este în curs de rezolvare, activitatea spitalului şi pacienţii nu au avut de suferit. –a declarat Alexandru Sinea director DSP Alba.
Centrul național de răspuns la incidente de securitate cibernetică confirmă că ar fi vorba despre un virus de tip ransomware. Potrivit acestora ransomware-ul este una dintre cele mai supărătoare forme de malware, întrucât produce pagube financiare directe, iar de cele mai multe ori fișierele criptate de malware nu pot fi decriptate. Pentru a îngreuna procesul de recuperare a fișierelor, ransomware-urile blochează accesul la fișiere (documente, fotografii, muzică, video etc.) prin criptarea asimetrică
"Reprezentanții unui spital din județul Alba au sunat recent la 1911 și au semnalat că se confruntă cu atac cibernetic. Este un ransomware, a declarat miercuri pentru HotNews.ro Cătălin Aramă, directorul general al CERT-RO (Centrul național de Răspuns la incidente de Securitate Cibernetică). Ransomware-ul este un software malițios care blochează accesul la fișierele stocate într-un sistem informatic, solicitând plata unei sume de bani în schimbul re-dobândirii accesului la acestea.
"Specialiștii CERT-RO asigură în prezent consultanță pentru rezolvarea incidentului de securitate cibernetică. Este un atac de tip ransomware. Practic nu mai pot fi accesate datele care au fost criptate de atacatori, dar nu vă pot oferi mai multe detalii.", a precizat pentru HotNews.ro Cătălin Aramă, directorul general al CERT-RO.
Potrivit informațiilor CERT-RO, ransomware-ul este una dintre cele mai supărătoare forme de malware, întrucât produce pagube financiare directe, iar de cele mai multe ori fișierele criptate de malware nu pot fi decriptate. Pentru a îngreuna procesul de recuperare a fișierelor, ransomware-urile blochează accesul la fișiere (documente, fotografii, muzică, video etc.) prin criptarea asimetrică a acestora.