Una dintre victime, care a fost atinsă după ce un bărbat a deschis focul joi dimineaţă într-un liceu din apropiere de Los Angeles (sud-vestul SUA), a decedat din cauza rănilor, a anunţat Spitalul Henry Mayo, unde patru persoane au fost transportate după această tragedie, informează France Presse şi DPA, adăugând că suspectul în acest atac armat a fost prins.
"O pacientă a decedat. Doi pacienţi de sex masculin sunt în stare critică. Un alt pacient bărbat se află într-o stare satisfăcătoare", a declarat spitalul pe Twitter, la scurt timp după ce şeriful din comitatul Los Angeles a anunţat că suspectul a fost prins şi era la rândul său spitalizat.
"Suspectul este arestat şi tratat într-un spital local", a postat Alex Villanueva, fără a oferi detalii suplimentare despre circumstanţele arestării sau motivele spitalizării. Biroul şerifului din Santa Clarita Valley a declarat că presupune că a existat doar un agresor.
Liceul unde s-a produs incidentul a fost închis, la fel şi alte şcoli din zona Santa Clarita, la nord de Los Angeles.
În incident, au fost rănite cinci sau şase persoane, potrivit autorităţilor.
Elevii au fost conduşi afară din clădire, potrivit imaginilor difuzate de NBC News.
Suspectul a fost descris de autorităţi ca "un bărbat asiatic". Motivele sale erau neclare.
Potrivit mai multor media locale, el a fost rănit după ce şi-a tras singur un glonţ, dar informaţia nu a fost confirmată de oficiali.
Potrivit autorităţilor, un bărbat înarmat a pătruns în incinta liceului Saugus şi a început să tragă.