În Statele Unite, peste 30 de milioane de persoane locuiesc în zona în care eclipsa totală va fi vizibilă timp de câteva minute, potrivit NASA.
"Eclipsele au o putere specială. Ele îi impresionează pe oameni, care simt un fel de veneraţie pentru frumuseţea Universului nostru", a subliniat şeful agenţiei spaţiale americane, Bill Nelson.
Eclipsele totale au loc atunci când Luna se află exact între Pământ şi Soare, blocând temporar lumina astrului. Soarele este de aproximativ 400 de ori mai mare decât Luna, dar şi de 400 de ori mai departe, astfel că cele două corpuri cereşti par a avea dimensiuni similare.
Evenimentul ar trebui să fie vizibil pentru prima dată pe coasta de vest a Mexicului, începând cu ora 18:07 GMT (21.07, ora României). Traiectoria va traversa apoi 15 state americane - din Texas până în Maine - înainte de a se încheia în estul Canadei.
Ce se întâmplă dacă te uiţi la eclipsa de soare fără ochelari speciali? Este mai grav decât credeam!
În jurul unei benzi de 185 de kilometri lăţime a eclipsei totale, locuitorii vor putea vedea o eclipsă parţială.
De săptămâni întregi, autorităţile americane au insistat asupra instrucţiunilor de siguranţă, în special asupra necesităţii de a purta ochelari speciali atunci când oamenii privesc Soarele, în caz contrar riscând să fie afectaţi grav ochii.
Numeroase evenimente sunt prevăzute în Statele Unite.
NASA va difuza timp de trei ore o transmisiune video în direct din mai multe locaţii, cu imagini de la telescop şi comentarii ale experţilor.
Eclipsa totală de Soare va fi vizibilă doar în America de Nord, dar va putea fi urmărită - virtual - oriunde în lume.
NASA, agenţia spaţială americană, oferă transmisiuni în direct ale eclipsei pe canalul său de YouTube şi pe contul său de Twitch. Transmisiunile se vor desfăşura de la ora 20.00 (ora României) până la ora 23.00, pentru a urmări întreaga traiectorie a eclipsei. În program sunt discuţii şi explicaţii cu invitaţi experţi în astronomie, precum şi o privire asupra eclipsei din interiorul telescopului.