Conform postării, angajații ASPA au capturat un total de 14 câini fără stăpân, dintre care 12 adulți și doi pui. Acțiunea început din zorii zilei și s-a încheiat după lăsarea nopții.
4 dintre câinii capturați în cadrul acțiunii de duminică fac parte din grupul celor identificați ziua precedentă pe câmp, fiind tranchilizați de la distanță, mai informeză asociația. Celor patru câini capturați le-au fost prelevate probe de către polițiști pentru a se stabili dacă sunt cei care au atacat sâmbătă dimineață.
Angajații ASPA au operat și în zonele adiacente zonei Ciurel, respectiv Drumul la Roșu, Calea Giulești, str. Fântâna Domnească și au capturat câini ieșiți din curți, lăsați liberi pe stradă.
În aproape un an, ASPA a capturat numai 120 de câini fără stăpân
„Din aprilie 2022 și până în prezent au fost ridicați din zona Lacul Morii aproximativ 120 de câini, ultima acțiune în zonă fiind realizată la data de 18.01.2023.”, informează autoritatea din subordinea Primăriei lui Nicușor Dan.
Sectorul 6 s-a dovedit a fi cel mai „productiv” din punctul de vedere al capturării maidanezilor. Iată ciferele oficiale comunicate de ASPA:
Sectorul 6 – 381
Sectorul 5 – 358
Sectorul 2 – 285
Sectorul 4 – 268
Sectorul 3 – 238
Sectorul 1 – 150
Ce se întâmplă cu câinii capturați
„Dezmințim categoric informația potrivit căreia după capturare, ASPA eliberează câinii înapoi pe străzi,” precizează asociația.
Potrivit aceleiași surse, „Imediat cum ajung în adăposturile ASPA, câinii sunt microcipați și înregistrați în Registrul de Evidență al Câinilor cu Stăpân pe numele ASPA, astfel încât dacă aceștia ar fi ulterior eliberați pe stradă, datorită microcipului ar fi identificați ca fiind din adăposturile noastre. ASPA capturează câinii de pe domeniul public, însă capturarea nu rezolvă cauza, nu oprește sursa de câini. ASPA nu are competențe în cazul proprietăților private, nu poate pătrunde pe acestea fără acordul proprietarilor, nu poate verifica deținătorii de animale, nu poate aplica sancțiuni.”
Tragedia Anei Oros, sfâșiată de câini în timp ce alerga pe lacul Morii, a cutremurat întreaga țară
Ana Oros Daraban a avut parte, la 43 de ani, de o moarte cumplită, atacată de câini pe un teren viran, iar un martor le-a descris poliţiştilor acele momente de coşmar. Bărbatul ieşise şi el să se antreneze şi a văzut-o pe femeie cum alerga pe dig şi chiar a trecut pe lângă el. La întoarcere spre casă a zărit cum ea scurtează drumul peste câmp şi este înconjurată de maidanezi. Omul a alergat într-un suflet să o ajute, însă, nu a mai apucat.