Asiaticii au început să renunțe la alimentul de bază, orezul. Astfel, scăderea consumului de orez în Taiwan este cea mai mare înregistrată în Asia, dar ilustrează o tendinţă la nivelul întregului continent, pe măsură ce urbanizarea, creşterea veniturilor, modificările climatice şi îngrijorările cu privire la sănătate duc la apariţia altor alternative.
Mulți locuitori preferă să consume mai multe legume, fructe, pește și carne deoarece, spun aceștia, sunt mult mai sănătoase decât orezul.
Orezul va rămâne cea mai importantă recoltă din regiune, un ingredient cheie în diete şi un simbol al culturii asiatice, dar nu va mai fi la fel de dominant în viitor, pe măsură ce apar noi alimente, susţine David Dawe, economist şef la FAO în Bangkok.
“Este vorba de viitorul Asiei, oameni bine hrăniţi care pot performa mai bine. Acest lucru nu este posibil dacă te umfli cu orez, ai nevoie de mai mult peşte, carne, fructe şi legume”, subliniază acesta.
Conform doctorulzilei.ro, tranziţia de la orez în statele bogate din Asia este explicată prin legea lui Bennett, care postulează că pe măsură ce veniturile cresc oamenii cheltuie mai puţin pe produse alimentare precum orezul,