Purtătorul de cuvânt al ISU Banat, Sindia Vlaia, a declarat că o explozie a avut loc, miercuri seară, într-un bloc din Timişoara, un asiatic fiind rănit.
"A avut loc o explozie pe strada Iuliu Maniu la un bloc, într-un apartament de la etajul cinci. Geamurile până la etajul al treilea sunt spulberate. Trei maşini de la pompieri au fost detaşate, iar în acest moment a fost lichidat incendiul. Un asiatic a fost transportat la Spitalul Judeţean cu arsuri la mâini şi pe faţă. El este conştient", a afirmat Sindia Vlaia.
Potrivit sursei citate, cauzele exploziei nu sunt cunoscute până la ora transmiterii acestei ştiri.