Patru soldați au fost uciși și altul rănit de explozia unei mine la trecerea vehiculului lor pe o șosea în provincia Hakkari, a anunțat agenția Dogan, citând armata, scrie Agerpres.
Forțele de securitate turce întreprind operațiuni de amploare în provincia situată la frontiera cu Irakul pentru a-i anihila pe combatanții Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).
Cu puțin timp mai înainte, un soldat turc și un paznic au fost uciși într-un atentat cu mașină capcană în provincia Van, a anunțat armata, imputând atacul combatanților kurzi.
Atentatul din fața unui post militar s-a soldat cu cel puțin 15 răniți — zece soldați și cinci paznici, dintre care unul grav, a precizat armata, ce a atribuit atacul separatiștilor PKK, considerat drept o organizație teroristă de către Ankara.
PKK întreprinde atacuri aproape cotidiene împotriva forțelor de securitate turce în sud-estul anatolian de la ruperea, în iulie 2015, a armistițiului ce fusese respectat timp de doi ani și jumătate. Armata efectuează drept represalii bombardamente intense în zonele urbane din sud-est, care produc multe victime și pagube foarte importante.