Conform legislației adoptate de statul New York, purtarea armelor în spații publice considerate sensibile, precum școli și centre medicale, reprezintă o infracțiune. Aceasta a fost aprobată în cadrul unei sesiune de urgență a legislativului și va intra în vigoare de la 1 septembrie. La vot s-au opus reprezentanţii republicani, însă democraţii deţin majoritatea.
Legiuitorii din statul american New York au adoptat vineri o lege care interzice armele în numeroase spaţii publice, inclusiv în Times Square, şi cere ca solicitanţii de permise de portarmă să-şi dovedească abilităţile de a folosi o armă şi de a-şi pune la dispoziţie conturile de social media pentru a fi evaluate, transmite Reuters.
Legea vine după o decizie a Curții Supreme care a anulat legislația privind acordarea permiselor de portarmă. Majoritatea conservatoare din Curtea Supremă a decis că orice individ are dreptul de a avea asupra sa arme în public în orice loc din țară.
„Consider că astăzi am întors favoarea Curții Supreme a Statelor Unite pentru ce au încercat să facă legii privind permisului de port-armă a statului New York”, a declarat senatorul Brad Holyman după votul de vineri.
Liderii democrați ai New York-ul au condamnat decizia și au avertizat că aceasta va duce la creșterea violenței provocate de armele de foc. Ei au recunoscut totodată că vor trebui să relaxeze reglementările privind permisele de portarmă, în vigoare de un secol, pentru a se conforma deciziei Curţii Supreme, dar au încercat să menţină cât mai multe restricţii cu putinţă în numele siguranţei publice.
Curtea Supremă a SUA a decis că regimul anterior de acordare de permise de portarmă din New York, în vigoare din 1911, oferea oficialităţilor locale prea multe pârghii pentru a refuza emiterea unui astfel de permis.
Însă guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul, o democrată care a cerut organizarea sesiunii extraordinare a legislativului, a amintit că reglementările privind permisele de portarmă din acest stat au făcut ca New Yorkul să aibă cea de-a cincea cea mai scăzută rată de decese provocate de armele de foc dintre cele 50 de state ale SUA.
"Statul nostru va continua să-i protejeze pe new-yorkezi, chiar în pofida acestei piedici din partea Curţii Supreme. Poate că-şi închipuie că ne pot schimba vieţile din vârful pixului, dar avem şi noi pixuri", a declarat ea, în cadrul unei conferinţe de presă în capitala statului, Albany, în timp ce congresmenii dezbăteau legea.
Conform legislaţiei adoptate vineri de statul New York, este considerată o infracţiune purtarea armelor într-o serie de locuri considerate sensibile, precum: clădiri guvernamentale, centre medicale, centre religioase, biblioteci, locuri de joacă, parcuri, grădini zoologice, şcoli, universităţi, tabere de vară, centre pentru diverse tipuri de dependenţă, centre pentru persoanele fără adăpost, cămine de bătrâni, transportul public, inclusiv în metroul new-yorkez, locuri unde se consumă alcool sau marihuana, muzee, teatre, stadioane, centre de votare şi Times Square.