„În doi ani, naziştii au ucis 10.000 de civili în Mariupol. Ocupanţii ruşi au ucis peste 20.000 de locuitori ai Mariupolului în două luni. Peste 40.000 de oameni au fost deportaţi forţat. Acesta este unul dintre cele mai grave genocide împotriva civililor din istoria modernă. armata ne distruge cu intenţie şi fără milă oraşul şi locuitorii săi”, a spus Boicenko, conform ukrinform.net.
Consiliul local a subliniat că „Rusismul este fascismul secolului XXI”. „Omenirea a plătit un preţ mare pentru victoria asupra fascismului în ultimul secol. Dacă nu ne unim astăzi şi nu oprim acest rău, preţul de data aceasta poate fi mult mai mare”, afirmă edilul.
Agresiunea Rusiei a provocat una dintre cele mai mari catastrofe umanitare la Mariupol. Invadatorii bombardează locuitorii neînarmaţi şi blochează ajutorul umanitar.
Primarul din Mariupol a spus anterior că de la începutul invaziei ruse până la 20.000 de civili au fost ucişi în oraş. Potrivit Direcţiei Principale de Informaţii a Ministerului Apărării al Ucrainei, la Mariupol au fost înregistrate 13 crematorii mobile ruseşti pentru curăţarea străzilor de cadavrele civililor morţi. Invadatorii încearcă să identifice şi să distrugă toţi potenţialii martori ai atrocităţilor ruseşti.
Peste 100.000 de civili rămân în Mariupol.