La defilarea ce începe la ora 11:00 vor mai lua parte peste 300 de militarii străini din Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Franța, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Bulgaria, Republica Moldova, Slovacia, Turcia și Ucraina.
Înaintea paradei, la ora 8:00, va avea loc o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane și jerbe de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I.
Cu ocazia Zilei Naționale, Tricolorul va fi arborat în toate instituțiile militare din țară, iar la bordul navelor maritime și fluviale se va ridica Marele Pavoaz.
Militarii aflați în misiune în teatrele de operații vor participa și ei la ceremonii militare și activități specifice cu ocazia Zilei Naționale, se mai spune în comunicatul Ministerului Apărării.