Iohannis considera ca atributiile manageriale au fost exercitate conform legii, la fel si comportamentul sefei DNA si comunicarea.
In plus, seful statului spune ca "evaluarile sistematice realizate atat de institutiile interne abilitate legal, cat si de cele de la nivel european ori international apreciaza permanent pozitiv activitatea si managementul DNA, acoperind o perioada de timp mult mai indelungata decat cea care face obiectul raportului privind activitatea manageriala de la DNA".
Si in document, ca si in declaratia in care a facut anuntul, Iohannis invoca si avizul negativ dat de CSM, noteaza ziare.com.
"Titlul raportului ce insoteste propunerea de revocare vizeaza activitatea manageriala de la DNA, iar continutul acestuia se refera exclusiv la activitatea procurorului sef al acestei institutii, fara nicio referire la un alt procuror cu functie de conducere din cadrul DNA", este un alt argument adus de Iohannis.
"In partea introductiva a raportului, autorul sau il califica drept 'o luare de pozitie', elaborata pe fondul dezbaterilor care au avut loc in spatiul public in perioada februarie 2017 - februarie 2018, ceea ce poate induce perceptia ca documentul prezinta si o perspectiva proprie a ministrului Justitiei cu privire la incadrarea actiunilor/inactiunilor procurorului evaluat, perceptie intarita si de prezenta in cuprinsul raportului a unor aspecte vizand cariera profesionala a autorului documentului. In analiza prezentata in raport au fost dezvoltate ca motive distincte de revocare aspecte care, in fapt, se subsumeaza aceluiasi motiv principal, au fost avute in vedere concluzii din rapoarte ale Inspectiei Judiciare sau din hotarari ale Consiliului Superior al Magistraturii prin care se retin imprejurari diferite de cele prezentate, au fost valorificate considerente din decizii ale Curtii Constitutionale care nu sustin concluziile documentului ori au fost indicate date statistice ce exced perioadei de referinta a evaluarii", mai precizeaza analiza presedintelui.
El spune si ca argumentele prezentate "sunt fie improprii, fie nu sunt relevante pentru tipul de evaluare avut la art 51 alin. (2) lit. b) coroborat cu art. 51 (3) - (6) din Legea nr. 303/2004".
"Consider ca argumentele cuprinse in raportul privind activitatea manageriala de la DNA nu sunt de natura sa creeze convingerea cu privire la oportunitatea masurii propuse si, prin urmare, nu se poate da curs propunerii de revocare din functia de procuror sef al DNA a doamnei Laura Codruta Kovesi", se arata in incheierea documentului.