Conform Agerpres, femeia care a murit era pasageră în autoturism.
"Din primele cercetări efectuate de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Piteşti s-a stabilit că un bărbat de 44 de ani, din judeţul Mehedinţi, care conducea un autoturism pe DN 65B, din direcţia Piteşti către Slatina, pe raza localităţii Bradu, din cauza oboselii, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit de un cap de pod. În urma accidentului, o femeie de 86 de ani, din Drobeta Turnu Severin, a decedat", precizează IPJ Argeş.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.